Grupul MERIDIAN din Bucuresti vrea sa se extinda si in tara, prin cumpararea unor concesionari locali

Grupul MERIDIAN,  dealer Dacia si Renault, cu activitati doar in Bucuresti, vrea sa se extinda si in tara prin cumpararea unor concesionari locali, insa nu are inca negocieri avansate in acest sens, a declarat directorul general executiv al MERIDIAN SUD, Adrian David.

Grupul de firme MERIDIAN cuprinde dealerii auto MERIDIAN SUD si MERIDIAN VEST,  companiile de taxi NATIONAL TAXI si MERIDIAN TAXI,  firma de comert cu masini rulate MERIDIAN Ocazii, societatea de finantare MERIDIAN Leasing, firma de publicitate ASCEND Media si firma de constructii MERIDIAN Construct.

“In acest moment, singura varianta prin care am putea sa iesim din Bucuresti ar fi sa facem achizitii din provincie. E luata in calcul si o asemenea strategie. (…) Depinde unde apar oportunitatile. In acest moment nu avem o negociere concreta”, a declarat David, dupa o conferinta de presa organizata pentru a anunta semnarea celui mai important contract incheiat vreodata de MERIDIAN SUD cu un singur client.

Dealerul se concentreaza tot mai mult pe dezvoltarea afacerilor cu masini rulate, care au inca o pondere redusa in totalul cifrei de afaceri.

“Am inceput sa facem afaceri pe ocazie si vrem sa crestem pe zona asta pentru ca piata la noi e in crestere in acest segment. Din experienta celorlalte retele din tarile dezvoltate… sa luam ca exemplu concret Franta, dealerii Renault de acolo au cel mai important procent din cifra de afaceri din afaceri cu masini de ocazie. La noi nu s-a ajuns la nivelul acesta, dar tendinta este crescatoare. In acest moment reprezinta cam 15-20%”, a explicat David.

MERIDIAN Ocazie a vandut 1.200 de masini in acest an, a caror valoare este de circa cinci milioane euro.

Service-urile MERIDIAN SUD si MERIDIAN VEST sunt autorizate sa repare orice tip de masina pe partea de mecanica si tinichigerie, insa cei doi dealeri auto raman concentrati pe comercializarea de masini noi Dacia si Renault, precum si pe orice second-hand.

Adaugarea unei noi marci in portofoliu pe partea de autovehicule noi este exclusa deocamdata.

Vanzarile de masini noi, in stagnare

Piata de masini noi va inregistra cel mai probabil o stagnare in 2011, la nivelul anului 2010, estimeaza Adrian David.

“In 2010 nu am scazut, sau daca s-a intamplat asta a fost cu foarte putin. Pentru noi este foarte important acest lucru. In 2009 a fost mai mult o criza psihologica, iar in 2010 am inceput sa punem niste strategii in aplicare, orientati pe servicii pentru flote (vanzari, service – n.r.)”, spune oficialul MERIDIAN.

Traficul in MERIDIAN SUD este de 20-25 de vizitatori pe zi pentru marcile Dacia si Renault, iar clientii cumpara in special Dacia Logan Sedan si Renault Symbol.

“Cele mai cerute sunt variantele cat mai ieftine, dar cu aer conditionat. Spre deosebire de alti ani in care vindeam doar masini cu echipare de baza, fara niciun fel de dotare optionala, acum clientii vor sa aiba minimum aer conditionat”, a spus David.

Tot ce a vandut MERIDIAN in acest an catre persoane fizice s-a realizat prin programul Rabla, iar restul au fost flote, ponderea fiind de 80% cu 20%.

Articolul poate fi citit si aici: http://0-100.hotnews.ro/2010/10/11/grupul-meridian-din-bucuresti-vrea-sa-se-extinsa-si-in-tara-prin-cumpararea-unor-concesionari-locali/ 


Inapoi la pagina de presa
Contact biroul de presa

marketing@meridiangrup.ro